„Au sosit deja în această săptămână primele cantităţi de vaccin cu noua formulă împotriva infecţiei cu coronavirus. Acest vaccin va fi în curând accesibil la cabinetele medicilor de familie, în centrele de vaccinare din principalele spitale din România.
Toţi cei care au făcut deja două doze de vaccin în formula veche se pot vaccina doza a treia sau, după caz, doza a patra cu acest vaccin care protejează împotriva celei mai noi variante BA4, BA5 Omicron. Cred că este o bună oportunitate să îl administrăm în această perioadă în care se face şi vaccinarea antigripală”, a declarat Rafila în cadrul unei dezbateri online.