Din datele preliminare rezultă o rată de participare la această activitate de 50-55%, a precizat coordonatorul CNCAV.
”Vom demara şi activitatea de vaccinare prin intermediul colegilor din reţeaua primară de medicină de familie. Mâine urmează să primim centralizarea de la nivelul fiecărui judeţ, însă, din datele pe care noi le avem preliminare, ne aşteptăm la o rată de participare din partea colegilor din medicina de familie în jur de 50-55 la sută. Este posibil să fie chiar mai mult, dar acestea sunt datele parţiale. Aşa încât un alt element care va duce la creşterea accesului persoanelor la campania şi la centrele de vaccinare va fi operaţionalizarea anumitor centre de vaccinare, cu sprijinul marilor operatori economici, care şi-au arătat disponibilitatea de a organiza propriile centre de vaccinare chiar în incinta unităţilor, prin reţeaua cabinetelor de medicina muncii şi a cabinetelor medicale cu care se află în relaţie contractuală”, a declarat medicul.
Potrivit lui Gheorghiță, un medic de familie ar putea ajunge să vaccineze 100 de persoane pe săptămână.
Autoritățile se aşteaptă ca la imunizarea anti-Covid să participe 5.000 de medici.
Date la zi despre evoluția COVID-19 sunt disponibile pe pagina special dedicată Coronavirus România