”Sper că în urma întâlnirii, președintele să îi ceară premierului să facă un pas în spate, să terminăm criza, să ne reașezăm la masă cu partenerii din PNL și UDMR. Sper că aceasta va fi decizia înțeleaptă”, a spus reprezentantul USR-PLUS, luni, după ședința alianței.
Întrebat despre mesajul trimis de președintele Klaus Ioahnnis după depunerea moțiunii de cenzură, Moșteanu a acuzat că este unul de ”activist PNL”, nu de mediator.
”Din păcate, nu de mesaje publice era nevoie, ci de exercitarea rolului de mediator dat de Constituție. Când a avut pe masă decizia de revocare a lui Stelian Ion, a avut ocazia să deblocheze criza. Mesajele au fost de activist PNL”, a spus liderul parlamentarilor USR Plus de la Camera Deputaților.
Sâmbătă, în prima reacție după anunțarea moțiunii de cenzură, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în care a criticat alianța USR-PLUS AUR, despre care a spus că este ”un afront adus românilor”. Mesajul integral al șefului statului poate fi citit AICI.