Potrivit lui Moşteanu, PNL, PSD şi UDMR ar trebui să-şi asume "cu curaj" că nu doresc desfiinţarea acestor pensii, care, în prezent, nu sunt în plată deoarece prevederile privind acordarea lor au fost prorogate în ultimii doi ani, însă vor intra în vigoare într-o lună şi trei săptămâni.
"Peste o lună şi trei săptămâni vom avea o nouă categorie de pensionari speciali - foşti primari, preşedinţi de Consilii judeţene, vicepreşedinţi de Consilii judeţene. Este o nouă palmă pentru fiecare român care a muncit o viaţă întreagă şi se uită la o pensie mică, o palmă pe care PNL, PSD şi UDMR o dau milioanelor de români. În 2019, PSD a introdus pensii speciale pentru foştii primari şi foştii preşedinţi de Consilii judeţene şi, după acest moment, în doi ani la rând, au fost prorogate pentru că USR a făcut presiuni. Noi am fi vrut să le desfiinţăm. Prim-miniştrii PNL au zis hai să le prorogăm, nu au vrut să le desfiinţăm. Până la urmă, alături de colegii mei, grupul USR, am depus un proiect de eliminare a pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor de Consilii judeţene. Nu sunt în plată în momentul acesta, vor în plată peste o lună şi trei săptămâni", a explicat Ionuţ Moşteanu.
„Am cerut în Biroul permanent să fie de acord ca să punem în programul de săptămâna viitoare un plen în care să discutăm acest proiect. Este un proiect pe care PNL, PSD şi UDMR l-au respins în comisie, are un raport de respingere şi tot ce vrem noi, cei de la USR, este ca toată ţara să vadă ce părere au aceşti oameni, care în campanii îi auzim că vor să desfiinţeze pensiile speciale, dar când sunt puşi în faţa faptului împlinit, să dea un vot pentru desfiinţarea unei noi categorii de pensii speciale, încearcă să fugă de acest moment, încearcă să lase să treacă tacit de Camera Deputaţilor, ar vrea să nu se discute. Ei bine, o să discutăm în fiecare zi până pe 19 noiembrie când acest proiect va trece tacit de Camera Deputaţilor”, a mai spus Moșteanu.
„Cu toate astea, ei mai vor o categorie de speciali. O pensie specială şi pentru Paul Stănescu, fost preşedinte de consiliu judeţean, şi pentru Gabriela Firea, fost primar, şi pentru Mihai Chirica, actual primar, şi pentru Costel Alexe şi pentru mulţi, mulţi alţii. E abia începutul. Noul USL are un singur obiectiv: să blocheze direcţia reformistă începută de USR, să îşi păstreze privilegiile şi să fure”, a explicat Ionuț Moşteanu.
El a precizat că proiectul de desfiinţare a acestor pensii speciale a primit raport de respingere în Comisia juridică, iar în 19 noiembrie expiră termenul de dezbatere şi vot în Camera Deputaţilor.