Camerele de supraveghere ale localului au surprins animalele sălbatice intrând şi ieşind nestingerite pe uşi, răscolind în tomberoane şi distrugând maşinile parcate în zonă, scrie Realitatea de Covasna.
„Au spart câteva geamuri în două nopţi, să refaci totul după asta. Zilnic e o problemă, mai ales când avem clienţi. Probabil că în cele două nopţi pagubele însumează 1.000 – 1.500 de euro în toate locurile unde au atacat. Acum a venit o ursoaică mare cu nişte pui de 2 ani care deja acţionează şi independent, fără mamă, şi au intrat în acelaşi timp. Au intrat în restaurant, un pui a intrat în bucătăria restaurantului mare. Am chemat Jandarmeria, au fost aici toată noaptea. Am încercat să cerem ajutor şi la autorităţi dar trebuie multe documente adunate, reclamaţii repetate, cu declaraţii de la personal că au fost deranjaţi clienţii. Noi am început să adunăm aceste documente dar din păcate trebuie făcut un dosar gros, cu multe probe adunate", ne-a precizat patronul complexului hotelier din staţiunea Balvanyos, Szarvadi Loránd.
Directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu spune că de vină pentru aceste atacuri sunt chiar cei păgubiţi, pentru că timp de mai mulţi ani i-au hrănit, iar urşii s-au învăţat să revină în zonă de câte ori le e foame. El a mai precizat şi că de-a lungul timpului reprezentanţii complexul au fost sancţionat pentru faptul că lăsau mâncare pentru animalele sălbatice.