Mai multe zile la rând, localnicii speriați au reclamat autorităților faptul că un urs se plimbă nestingherit în zona Pasului Vulcan din Valea Jiului, semnalează presa locală.
„Asa este si in anii trecuti am avut aceasta problema anul acesta din nou ursul a coborat pana la o proprietate unde exista un producator de miere au fost pagube insemnate,” a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
În urmă cu un an, urșii au creat panică printre locuitorii din zonă după ce au intrat în mai multe gospodării. Atunci, pentru capturarea unuia dintre ei, la Petroșani a fost montată o cușcă specială în interiorul căreia era pusă o momeală. Ulterior, animalul a fost transportat într-o locație aflată la distanță mare de oraș. Autoritățile atenționează oamenii să circule prudent și să nu urce pe munte pe jos, nici măcar în zona telegondolei.