Întârzierea Guvernului de a implementa o schemă de rambursare a unei părţi din supraaaciză „duce la nevoia iminentă de majorare a tarifelor de transport rutier cu minimum 12%", atenţionează Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR.
„În urma întârzierii total nejustificate de rambursare a unei părţi din supraacciza la carburanţi, volumele de motorină alimentate de transportatorii rutieri au migrat deja către ţările vecine, cu impact negativ asupra bugetului de stat. Totodată, transportatorii rutieri vor fi nevoiţi să majoreze tarifele de transport cu cel puţin 12% ca urmare a întârzierii implementării unei noi scheme de rambursare a supraaccizei pentru transportatorii rutieri, creştere care se va resimţi direct şi imediat în preţurile plătite de populaţie”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de UNTRR.
La întâlnirea avută în data de 5 octombrie între UNTRR, premierul Mihai Tudose şi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, au fost analizate efectele aplicării supraaccizei la carburanţi constând într-o creştere pe costurile de transport de minimum 9 eurocenţi pentru motorină. A fost agreată, atunci, „rambursarea unei părţi din supraacciza la carburanţi după o schemă îmbunătăţită faţă de cea precedentă”, precizează UNTRR.
Reprezentanţii transportatorilor au arătat că în state precum Spania, Franţa sau Italia, care rambursează supraacciza către transportatorii rutieri, schema de rambursare a accizei este implementată de mai mulţi ani fără a fi încadrată ca ajutor de stat şi respectându-se prevederile Directivei 96/2003, cu rambursarea accizei fără a se coborî sub pragul minim comunitar la motorină, de 330 euro/1000 l, nivel sub care ar trebui încadrată ca ajutor de stat.
„UNTRR solicită Guvernului adoptarea cât mai urgentă a unui mecanism de rambursare a accizei suplimentare într-o formă îmbunătăţită faţă de sistemul precedent, cu o valoare rambursată de minimum 5 eurocenţi/litru, pentru a menţine un cost al motorinei pentru transportatorii rutieri români cel puţin la acelaşi nivel cu Ungaria, în caz contrar competitivitatea fiind grav afectată, determinând migrarea acestora la furnizorii de carburant din ţările vecine, pe rutele de transport”, se mai arată în comunicat.