"Desfăşurăm mijloace suplimentare în regiune pentru a consolida eforturile regionale de descurajare şi pentru a întări protecţia forţelor americane", a declarat un responsabil american al apărării, sub rezerva anonimatului, fără a preciza natura acestor măsuri.
Inamic declarat al Israelului şi aliat al grupării islamiste palestiniene Hamas, Iranul a ameninţat că va "pedepsi" Israelul după o lovitură asupra consulatului său din Damasc, la 1 aprilie, care a făcut 16 morţi, potrivit unei organizaţii neguvernamentale, între care şapte membri ai corpului Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, scrie Agerpres.
Iranul şi Siria au atribuit atacul Israelului, care nu şi-a confirmat implicarea, dar care este totuşi considerat responsabil, inclusiv de către proprii săi aliaţi.