Cosmin Bîrsan, tânărul din Odobeşti care a intrat în atenţia opiniei publice după ce a fost singurul protestatar din oraşul său la manifestaţiile de stradă faţă de modificările la legile penale, a fost dat în judecată de edilul PSD al oraşului, Daniel Nicolaş.
Motivul este unul mai vechi şi are legătură cu un alt tip de protest pe care tânărul îl practică pe pagina sa de Facebook.
Primarul s-a arătat deranjat că pe paginile de Facebook «Bîrsan Cosmin Răzvan» şi «Democraţia a murit», tânărul a proferat injurii şi expresii jignitoare la adresa Primăriei Odobeşti şi a funcţionarilor publici din această instituţie, lezându-le demnitatea şi onoarea, scrie Adevărul.ro.
Pentru acest lucru, Cosmin Răzvan Bîrsan, a fost amendat cu suma de 600 de lei, de poliţia oraşului unde locuieşte.
Pentru că acesta a continuat să fie cu ochii pe autorităţi, primarul Daniel Nicolaş a intentat acţiune în instanţă, atât împotriva lui Cosmin Bîrsan cât şi al tatălui săi, cerându-le daune morale de 150.000 de lei.
În cererea de chemare în judecată edilul vrea „să li se interzică să posteze mesaje calomnioase, insultătoare sau de natură a aduce atingere vieţii private şi a familiei mele. Să obligaţi pârâţii să şteargă toate postările calomnioase, insultătoare sau de natură a aduce atingere vieţii private şi imaginii mele şi a familiei mele pe pe toate conturile de Facebook pe care le administrează aceştia”.
"Din momentul in care am trimis un plic la D.N.A. si am sesizat o serie de nereguli, calvarul a inceput: două amenzi de la Politia Odobeşti, un avertisment de la Politia Economică Vrancea, apoi chemarea in judecata in care mi se cer daune morale de 150.000 de lei.
De fapt, asta a deranjat, ca am apelat la unele institutii ale statului român. Toate sesizările(peste 10), au fost transmise catre Parchetul Vrancea, care de 3 luni TACE! De ce tace?! Judecati voi !", a scris Cosmin pe pagina de socializare.