Potrivit autorităților ungare, sistemul medical este pregătit pentru situația în care va crește semnificativ numărul îmbolnăvirilor. În prezent, în Ungaria sunt peste 27.000 de cazuri active de infectare, dintre care cele mai multe în Budapesta, unde și în ultimele 24 de ore au fost confirmate aproape 200 de noi îmbolnăviri. În spitalele din Ungaria se află peste 1.500 de persoane în stare mai gravă, 160 dintre acestea având nevoie de ventilație mecanică.