„Un om care a muncit 35 de ani pe salariul minim, dacă acum primește 1.125 de lei, după calculele noastre va ajunge la o creștere de 87,4%, va avea 1960 de lei. Actuala formulă care încurajează munca va adapta pensiile mici și creșterea pensiilor cu 40%, poate vor fi creșteri cu 1 sau 80%, dar vom avea o creștere medie a pensiilor de 40%”, a declarat ministrul Muncii.
Ministrul Muncii: „Niciun român nu va avea o pensie mai mică prin noua lege a pensiilor”
Ministrul Muncii - Simona Bucura a reafirmat că, în 2024, pensiile românilor vor creşte de două ori. Oficialul garantează că niciun român nu va avea o pensie mai mică prin noua lege a pensiilor.
„În 2024, pensiile românilor vor creşte de două ori. Prima dată începând cu 1 ianuarie când pensiile românilor vor creşte cu 13,8 la sută. Fiecare dintre cei 4,8 milioane de români va beneficia de asta. Valoarea punctului de pensie mergând de la 1.785 cât este astăzi, la 2.032 de lei. Este un efort important pe care România îl face, care e o formă de respect pentru fiecare român, este o formă de echitate pentru fiecare român. Aceasta va fi prima parte a procesului de aplicare a noii legi”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.