Potrivit listei publicate de AEP, Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, potrivit legii, pentru asigurarea condiţiilor logistice minimale pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare prevăzute în anexă, precum şi pentru aducerea la cunoştinţa alegătorilor din străinătate a sediilor acestora, transmite AEP într-un comunicat de presă.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice și oficiile consulare vor lua măsurile necesare, pentru a asigura comunicarea proceselor-verbale privind desemnarea președinților și locțiitorilor birourilor electorale ale secțiilor de votare prevăzute în anexă, către Autoritatea Electorală Permanentă, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, precum şi către formațiunile politice care participă la alegerile pentru Președintele României din anul 2019, de îndată ce au fost întocmite.
Românii din diaspora, care au ales să îşi exprime opţiunea la urnă şi nu prin corespondenţă, au la dispoziţie câte trei zile, pentru fiecare tur de scrutin.
Primul tur de scrutin are loc pe 10 noiembrie, iar votul pentru al doilea tur a fost programat pentru data de 24 noiembrie. Românii din străinătate vor vota între 8 și 10 noiembrie, iar, la al doilea tur, între 22 și 24 noiembrie.
În 2014 românii din străinătate au avut la dispoziție 294 de secții pentru a vota în cadrul scritinului prezidențial, deci aproape de trei ori mai puține decât acum.
Dintre cele 835 de secții de votare, cele mai multe au fost organizate în Spania - 143, urmată de Italia, cu 142, Germania - 79, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 72.
Românii din Franţa pot vota la prezidenţiale într-una din cele 50 de secţii aprobate de AEP.
În Republica Moldova sunt 37 secţii de votare.
În Belgia 23 de secţii de votare, iar în Austria - 17, în Irlanda - 16.
Românii din Afganistan pot vota în una din cele două secţii de votare aprobate în bazele NATO din Kabul, respectiv Kandahar.
Lista cu secţiile de votare, cu adresele acestora, este disponibilă pe site-ul oficial al Autorităţii Electorale Permanente şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Lista celor 835 de secții de votare din străinătate AICI