Diana Șoșoacă, senator ales în noul Parlament, a anunțat că nu va accepta să fie testată pentu COVID-19. Aceasta face parte din delegația AUR care va fi prezentă la Cotroceni pentru consultările cu președintele privind desemnarea noului premier al României.
Luni, 14 decembrie, au fost programate consultările între președintele Klaus Iohannis și liderii partidelor parlamentare care vor fi reprezentate în Legislativ în urma alegerilor din 6 decembrie. Din delegaţia AUR face parte George Simion, Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu, Dan Tanasă și Diana Şoşoacă.
Proaspătul viitor parlamentar AUR Diana Șoșoacă îi cere preşedintelui să-şi ia măsuri de securitate dacă vrea consultări, pentru că, susține aceasta, nu poate fi obligată să facă testul rapid de COVID-19 înainte de întâlnirea cu Klaus Iohannis.
„Să organizeze aceste consultări într-un cadru medical specializat. Să-și ia un costum special. Eu nu-mi fac acest test COVID-19. Nu mă poate nimeni obliga să-l fac. Este poziția mea. N-am știut de acest test. Nici George Simion nu știa. Eu resping categoric să se efectueze un test pe mine.
Iar domnul președinte Iohannis să facă consultările online dacă se teme. Singurul virus pe care îl putem transmite e virusul patriotic”, a declarat, duminică seară, Diana Șoșoacă, senator ales în noul Parlament, la un post de televiziune.
Diana Şoşoacă s-a remarcat în ultimele luni prin poziția anti-mască, participând la mai multe proteste împotriva purtării măștii de protecție, organizate, alături de alți membri AUR, în Capitală și alte orașe din țară.