Faţada unei pensiuni a fost deteriorată şi zece persoane s-au autoevacuat în urma unui incendiu izbucnit marţi, în jurul orei 2.00, la remorca unui TIR aflat pe DN7, în localitatea Tuţuleşti din judeţul Vâlcea.
„În cursul dimineţii de 22.10.2024 au ars remorca unui autotren şi încărcătura – 912 anvelope auto”, anunţă ISU Vîlcea.
Din cauza caldurii emanante, elementele de faţadă şi mobilierul de pe terasa unei pensiuni, precum și elemente din plastic de la caroseria a două autoturisme şi a unei autoutilitare au fost deteriorate, mai arată sursa citată.
În plus de asta, geamurile termopan de la parter şi de la etajul 1 al pensiunii s-au spart.
Zece persoane cazate în pensiune s-au autoevacuat, fără a necesita îngrijiri medicale. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit.
Traficul rutier a fost blocat.