”Am arestat un bărbat suspectat de crimă și șapte tentative de crimă în seria de atacuri cu cuțitul din Birmingham”, a anunțat, pe Twitter, poliția din West Midlands.
Conform presei britanice, evenimentele au avut loc într-o parte a orașului cu multe baruri și cluburi, care noaptea devine aglomerată. Scandalul ar fi început între două grupuri mari de persoane și a degenerat până la folosirea de cuțite. Martorii spun că totul a început de la o bătaie.
Victima avea 23 de ani. Doi dintre răniți, de 19 și 32 de ani, se află în stare mai gravă. La o zi după atacuri, poliția a precizat că acestea ar fi avut legătură între ele, dar nu sunt indicii că ar fi fost vorba despre un act terorist.