Un tânăr fără nicio problemă de sănătate înainte de internare, în cursul săptămânii trecute, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina, se zbate acum între viaţă şi moarte.
Tânărul s-a simţit rău, iar după o zi în care a văzut că starea nu i se îmbunătăţeşte s-a adresat spitalului. Medicii ar fi suspectat de la început o meningită.
De aici, însă, au apărut problemele. A fost mai întâi nevoie de un medicament pe care familia a fost nevoită să-l cumpere, pentru a-l procura viitoarea soţie a tânărului apelând inclusiv la comunităţile de pe Facebook.
Odată găsit medicamentul, au aflat că nu de 10 fiole avea nevoie, ci de câte 10 fiole pe zi.
Tot pe Facebook, dar şi prin reţeaua de cunoştinţe, au încercat să-i găsească un loc la un spital de rang superior. Aşa au ajuns în ziua de vineri, când de la Spitalul Militar Bucureşti ar fi primit vestea că există pentru el un loc acolo.