Poliția Sibiu a transmis că în 60 de minute au fost prinși cu dispozitivul laser de măsurare a vitezei Trucam un număr de 12 șoferi care rulau cu viteză peste limita legală.
"Recordul" a fost stabilit de un tânăr de 20 de ani, care circula cu 170 km/oră, pe DN 1, între localitățile Sibiu și Șelimbăr, unde limita este de 100 km/oră, scrie Mediafax.
„Polițiștii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene au desfășurat o acțiune punctuală (...) pe Drumul Național 1 E 68 E81, în afara localității Șelimbăr. (...) În doar 60 de minute, polițiștii rutieri au aplicat 12 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, dispunând totodată măsura tehnico-administrativă de reținere a 5 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conducere pe o perioadă de 90 zile a conducătorilor de vehicule care au depășit cu peste 50 km/h limita legală de viteză”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.