Din primele informații pe care le anlizează polițiștii, tânărul s-ar fi despărțit de iubita sa. Supărat, acesta ar fi mers în casa părinților săi, unde a găsit arma de vânătoare pe care tatăl său o deținea în mod legal, cu care s-ar fi împușcat.
Șocanta descoperire a fost făcută chiar de familia acestuia. Deși au sunat imediat la 112, echipajul de prim-ajutor sosit la fața locului nu a mai putut afce nimic pentru a-i salva viața.
Tânărul era în anul al doilea la Academia Militară.
Potrivit IPJ, tânărul a fost găsit în locuinţa sa, împușcat cu o armă de vânătoare.
„La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Judetean Olt, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea regimului armelor si munitiilor, polițiștii efectuând în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Olt.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz.