O decizie care face parte dintr-un plan de reducere a emisiilor de carbon constă în interzicerea utilizării gazului natural pentru încălzire și gătit în unele clădiri noi. Cu toate acestea, această măsură este contestată de grupurile industriale, care o consideră costisitoare și excesivă.
”Schimbarea modului în care producem şi folosim energia pentru a ne reduce dependenţa de combustibilii fosili va contribui la asigurarea unui mediu mai sănătos pentru noi şi copiii noştri”, a afirmat purtătorul de cuvânt al statului New York, Carl Heastie, citat de Agerpres.
New York devine, astfel, primul stat american care adoptă această legislație.
Conform noilor prevederi, începând cu anul 2025, clădirile noi vor trebui să aibă doar prize electrice pentru a alimenta electrocasnicele și utilitățile. Pentru clădirile cu mai puțin de șapte etaje, legea va intra în vigoare din 2026, iar pentru cele mai înalte, din 2029. Cu toate acestea, spitalele, infrastructura critică și unitățile de alimentație nu vor fi afectate de aceste măsuri.