Poliția orașului Târgu Bujor a fost sesizată că pe DN 24D, pe ruta Galați-Cuca, circulă haotic o autoutilitară.
Oamenii legii au identificat vehiculul la ieșirea din comuna Cuca spre Bârlad, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 44 ani, din comuna Rădășeni, județul Suceava.
Acesta a declarat că a condus autoutilitara din orașul Galați până unde se oprise, că merge spre municipiul Fălticeni, din județul Suceava și că nu a consumat băuturi alcoolice.
Fiind testat alcoolscopic, a rezultat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Târgu Bujor, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.