Un român de 42 de ani a fost spitalizat în stare gravă la secția de arși a spitalului Borgo Trento după ce a fost bătut și incendiat în gara Villafranca di Verona, scrie Rainews.it.
Bărbatul a fost găsit luni dimineață de mecanicul unui tren care sosise în gară. Victima zăcea pe platformă, lângă calea ferată, inconștientă, cu fața umflată și cu arsuri pe corp. Omul a fost transportat la spital de un echipaj de pe Ambulanță.
Potrivit primelor informații, românul petrecuse mai multe nopți în gară. Motivul atacului nu este deocamdată cunoscut. Primarul localității a exprimat un mesaj de solidaritate.
Prigoana săracilor în Italia. Om fără adăpost, amendat cu 200 de euro pentru că a dormit în stradă
Poliția a declanșat o anchetă, iar camerele de supraveghere instalate în zonă ar trebui să ofere mai multe informații.
“Am aflat despre cazul românului bătut şi ars. Am vorbit chiar acum cu primarul din localitate, ştim numele românului, V., şi că locuieşte de mai mulţi ani la Villafranca. A încercat de mai multe ori să-şi găsească un loc de muncă, însă nu a avut o slujbă stabilă. Chiar în timpul mandatului meu de consilier, am încercat să-l ajut, însă e o persoană care nu acceptă ajutor, preferă să trăiască cu câţiva euro pe zi. Nu e o persoană agresivă ”, a declarat pentru Hotnews.ro Cătălin Mustaţea, fost consilier la primăria Villafranca di Verona şi reprezentant al comunităţii de români.