Scandalul între cei doi a pornit după ce dascălul i-a reproșat primarului Viorel Rotaru că folosește mașina primăriei în scopuri personale și o parchează la el acasă. Șoferul edilului se plânge, de asemenea, de comportamentul abuziv al acestuia și a depus mai multe sesizări la diferite instituții.
„Mai du-te-n .... mea de director că te ... în gură dacă ești nesimțit, dă-te-n ... mea!”, a spus primarul.
Edilul și-a ieșit din minți după ce profesorul i-a cerut o explicație cu privire la mașina primăriei, pe care potrivit acestuia, edilul o folosește în scop personal. A urmat un val de înjurături la adresa dascălului.
„Ne luăm la bani mărunți? Când a luat foc n-a stat nimeni, vino, bă, că luă foc pădurea în ... mea și nu știu ce. Aici primarul trebuie să se ducă. Nu mă urc pe bicicletă pentru că vrea directorul. Da, domnule primar! Mai du-te-n .... mea de director că te ... în gură dacă ești nesimțit, dă-te-n ... mea!”
Nu sunt însă singurele acuzații la adresa lui Viorel Rotaru. Șoferul instituției spune că primarul ar fi stricat microbuzul școlar, care nu a mai fost reparat, însă edilul și-a dus camioneta în acel service cu o platformă.
Mai mult, acesta spune că de trei ani este supus unor abuzuri din partea edilului, după ce nu l-a votat în 2020. Bărbatul susține că a refuzat să lucreze pe utilajele primăriei, neînscrise în circulație, cu defecte la sistemul de frânare și care nu corespund din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice. Astfel că edilul l-ar fi pus să adune gunoiul din diferite sate, iar salariul acestuia a fost tăiat.
Audio pe gorjonline.ro