Tânăra mamă și-ar fi dat seama că e ceva în neregulă în comportamentul fiicei ei în luna octombrie a anului 2016. Așa că și-a dus fiica la un psiholog, care i-ar fi confirmat verbal că fetița, atunci în vârstă de patru ani, ar fi fost abuzată sexual.
Speriată, mama a depus plângere la Direcția de Protecție a Copilului. Aici, copila a fost supusă unei evaluări psihologice din care a reieșit ca ar fi fost abuzată de către tată.
Cazul a fost cercetat de către Parchet, iar în urmei unei expertize făcute de un alt psiholog a reieșit că cele sesizate de mamă nu se confirmă. Astfel, dosarul a fost clasat, deși în raportul făcut de Direcția Pentru Protecția Copilului reiese clar că fetița a fost abuzată sexual. Avocatul a cerut o a treia expertiză în cadrul dosarului civil de divorț.
În acest moment, fetița se află în grija mamei. Suspectul își desfășoră activitatea în cadrul unui post de Poliție dintr-o comună bihoreană.