Tânărul român care se afla la volanul unui camion cu remorcă a decis, fără nicio ezitare, să iasă de pe carosabil cu camionul după ce i-a explodat un cauciuc și a înțeles că nu mai poate controla remorca, riscând astfel să provoace un grav accident pe autostradă.
Ieșit de pe carosabil, camionul s-a răsturnat complet pe terenul de lângă autostradă, iar cei doi bărbați români din interiorul cabinei au fost ușor răniți.
La fața locului a intervenit un elicopter, care i-a transportat pe cei doi la un spital.
Potrivit rotalianul.com, cadrele medicale au constatat că starea lor nu este gravă, însă au decis să-i țină sub observație pentru o scurtă perioadă.