Rezultatele au reieșit în urma unui studiu efectuat în SUA și Mexic, la care au participat aproximativ 30.000 de persoane.
”Vaccinul a demonstrat o protecţie de 100% împotriva formelor moderate şi severe ale bolii şi de 90,4% per ansamblu”, a transmis compania americană din domeniul biotehnologiei într-un comunicat.
Vaccinul de la Novavax foloseşte o tehnologie diferită de cele pentru serurile autorizate până acum pe piață. Este un vaccin așa-zis ”subunitar”, pe baza unor proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus. Poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8 grade Celsius, potrivit Agerpres.