Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, şi generalul Dumitru Iliescu, fost director al SPP, sunt invitaţi marţi pentru audieri la Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi a unor lideri ai acestora.
Anunţul a fost făcut luni de preşedintele acestei comisii, senatorul PSD Daniel Butunoi. Acesta a declarat că audierile vor începe la ora 13,00.
Daniel Butunoi a fost desemnat, cu o săptămână în urmă, preşedinte al acestei comisii. În funcţia de vicepreşedinte a fost ales deputatul PNL Victor Paul Dobre, iar în cea de secretar - deputatul ALDE Florică Ică Calotă.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat pe 4 iulie constituirea acestei comisii, potrivit Agerpres.