Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele a anunţat, luni, că a finalizat expertizele în cazul celor trei legumicultori buzoieni acuzaţi că au folosit substanţe neconforme pentru a grăbi coacerea legumelor.
Roşiile tratate cu substanţe neconforme pot fi consumate de către populaţie întrucât concentraţia de substanţe chimice este în limita admisă. Castraveţii aceloraşi legumicultori trebuie retraşi de la comercializare întrucât sunt dăunători pentru sănătate.
„În cazul unuia dintre suspecţi probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice însă în limite care să nu afecteze sănătatea. Probele de castraveţi evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale. Legumele sunt neconforme consumului populaţiei. Același verdict este și cazul celui de-al doilea legumicultor suspect.
La cel de-al treilea suspect, raportul de expertiză a evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice în probele ridicate, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei”, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele.
Cei trei legumicultori vor fi supuși unei investigații continue din partea autorităților. Utilizarea substanțelor chimice neautorizate reprezintă o infracțiune și va fi cercetată ca atare.