Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează, prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, că o femeie în vârstă de 78 de ani, din Bucureşti, a murit, fiind confirmată cu virus gripal tip A, în curs de subtipare, având condiţii medicale preexistente şi antecedente vaccinale necunoscute.
Este al 17-lea deces confirmat cu virus gripal în sezonul 2017/2018.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a precizat, pentru Mediafax, că femeia a murit la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
De altfel, două spitale din Capitală, respectiv Spitalul Clinic "Victor Babeş" şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, au intrat în carantină din cauza numărului mare de cazuri de gripă.