După ce imaginile au apărut în spaţiul public, mama copilului agresat a depus plângere, iar reprezentanţii Poliției anunţă că au deschis o anchetă, scrie news.ro.
Din imaginile postate iniţial pe o reţea de socializare şi preluate de presa locală din judeţul Argeş reiese că băiatul, în vârstă de 12 ani, elev la o şcoală din Costeşti, a fost bătut în repetate rânduri de mai multe fete, atât la şcoală, cât şi în afara acesteia, în drum spre casă.
Conform jurnaliştilor locali, fetele ar fi colege de clasă cu băiatul agresat. În imagini se vede cum mai multe fete îl lovesc cu pumnii, cu picioarele şi chiar cu genunchii în momentul în care copilul se apleacă pentru a se apăra.
Reprezentanţii Poliţiei au precizat că vor sesiza Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Poliţiştii recomandă atât copiilor, cât şi adulţilor, ca, „în situaţia în care asistă la un astfel de comportament din partea minorilor, să sesizeze faptele poliţiştilor şi să nu contribuie, prin atitudinea pasivă, la escaladarea comportamentului agresiv”.