O thailandeză, în vârstă de 83 de ani, a murit după ce un zid al locuinţei s-a surpat, în provincia Chiang Rai.
Epicentrul a fost localizat la 27 de kilometri de Chiang Rai, într-o zonă muntoasă frecventată de turişti străini, la frontiera cu Loas şi Myanmar.
În total, "23 de persoane au fost rănite în incidente separate, cauzate de cutremur", a declarat pentru AFP serviciul însărcinat cu gestionarea situaţiilor de catastrofă.
Cutremurul a avut loc la scurt timp după ora locală 18.00 (14.00 ora României). "Începând de ieri seară, au avut loc şase replici importante, cu magnitudini între 5 şi 5,9, ultima (marţi) dimineaţa", a declarat pentru AFP Burin Wechbunthung, însărcinat cu supravegherea seismelor în cadrul Departamentului de Meteorologie.
Cutremurul a fost resimţit până la Chiang Mai, un oraş important din nord, la Bangkok, la 800 de kilometri sud de epicentru, unde imobilele s-au clătinat timp de câteva secunde, dar şi la Rangoon, în Myanmar. În regiunea Chiang Rai, faţade ale unor clădiri s-au fisurat, iar unele drumuri au fost avariate. Cutremure puternice sunt relativ rare în Thailanda, dar nordul ţării este afectat frecvent de seisme slabe.