„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific asupra unui autocamion condus de un cetăţean turc, în vârstă de 38 de ani, care transporta textile din Turcia pentru România şi Serbia. În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport a fost descoperită ascunsă, pe osia semiremorcii autocamionului, o persoană de sex masculin. Persoana în cauză nu deţinea documente de identitate asupra sa.
În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au stabilit că tânărul depistat este cetăţean afgan, în vârstă de 17 de ani. Acesta a declarat că s-a urcat pe osia semiremorcii când se afla pe teritoriul Bulgariei, fără ca şoferul să cunoască acest lucru şi intenţiona să ajungă în Germania", se arată marţi într-un comunicat de presă al ITPF Giurgiu.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către reprezentaţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.