„La data de 06.11.2022, în jurul orei 16:38, pe DN 1, la intrare în municipiul Făgăraş, pe sensul de mers dinspre municipiul Sibiu, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi un autovehicul de trasport persoane. În urma coliziunii dintre vehiculul de transport persoane şi autoturismul aflat în faţa sa, autoturismul a ajuns pe sensul opus de mers, unde a fost colizionat de un al treilea vehicul. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a patru persoane, între acestea fiind şi un copil”, a transmis Poliţia Judeţeană Braşov.
La locul accidentului au ajuns trei echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă si spumă, dar şi două ambulanţe SAJ.
Potrivit ISU Braşov, un bărbat în vârstă de 23 de ani a rămas încarcerat, fiind transportat ulterior la Spitalul din municipiul Făgăraş. El era conştient şi avea un traumatism la coloană şi un traumastism toracic.