Potrivit bistriteanul.ro, șoferul, un bărbat de 40 de ani, le-a mărturisit polițiștilor că a ațipit, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea și a lovit un stâlp. Bărbatul era singur în microbuz. Accidentul l-a bulversat pe șofer, care, după impact s-a dat jos din mașină și a fugit pe partea cealaltă de drum, unde a căzut într-un șanț.
Bărbatul s-a ales cu răni minore, însă a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Autoturismul, în schimb, a fost serios avariat în urma impactului.
Bărbatul era angajat la Emaus Tour, o firmă care face curse între Suceava și aeroportul clujean. Șoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
Sursă foto: bistriteanul.ro