Medicul, în prezent pensionar, trebuie să achite peste 50.000 de lei după ce judecătorii au decis că a uitat o spatulă în abdomenul unei paciente. Obiectul a fost descoperit la patru ani de la intervenţia chirurgicală.
Povestea începe în 2007, când o femeie din Oraviţa a fost supusă unei operaţii de histerectomie la Spitalul Municipal Timişoara. După intervenţia chirurgicală de la Spitalul Municipal Timişoara, femeia a făcut numeroase investigaţii medicale din cauza durerilor abdominale. În perioada 2007-2011, femeii i-au fost făcute inclusiv radiografii abdominale, cu ocazia cărora nu s-a descoperit niciun corp străin în corp.
Femeia a trăit patru ani cu o spatulă în abdomen
În 30 octombrie 2011, la patru ani de la operaţia de histerectomie, pacienta a ajuns la Spitalul Judeţean Reşiţa, existând suspiciunea că durerile abdominale ale femeii sunt cauza unei eventraţii.
Un medic chirurg de la Spitalul Judeţean Reşiţa a descoperit atunci în corpul femeii o spatulă de 20 de centimetri.
Pacienta a dat în judecată Spitalul Municipal Timişoara
În urma acestei situaţii, pacienta a dat în judecată Spitalul Municipal Timişoara şi pe medicul care a operat-o, cerând daune morale.
Medicul şi spitalul au fost obligaţi, în solidar, să îi achite daune morale de 50.000 de lei. Spitalul Municipal a plătit daunele, dar apoi s-a îndreptat împotriva medicului, Curtea de Apel Timişoara obligându-l pe acesta, printr-o sentinţă definitivă, să îi achite spitalului suma de 52.000 de lei.