„A existat dorința sa de a se retrage și de a fi îngrijit și noi cu toată dragostea și inima am dorit să îl găzduim la așezământul social de la Mănăstirea Văratec. Cu siguranță va fi într-un mediu care-l ajută nu doar din punct de vedere al sănătății și al liniștii, ci și duhovnicește, domnia sa fiind și un om credincios care a trecut cu multă smerenie prin nenumărate umilințe și suferințe în timpul comunismului”, a precizat preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
Acesta a mai precizat că marele om de cultură și-a donat întreaga sa colecție de volume și de manuscrise, opera proprie, fișe cu aprecieri personale, dar și cărți strânse de-a lungul anilor în posesia sa, către Biblioteca „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei, potrivit Ziarul de Iași.
Biblioteca va deschide o sală specială de lectură care va purta numele lui Alexandru Zub, dar și un centru de cercetare cu acest nume, unde va fi găzduită și analizată întreaga colecție.