Nizar Najarian, secretar general al partidului Kataeb, se afla în biroul său din sediul partidului și ar fi fost lovit la cap, potrivit CNN, care citează agenția națională de știri libaneză NNA.
Inițial, în două ore de la explozii, fuseseră internate cel puțin 400 de oameni în spitalele din Beirut.
Autoritățile libaneze au anunțat la trei ore după tragedie un bilanț provizoriu: cel puțin 50 de oameni au murit și 2.750 au fost răniți. Din păcate, cifrele cresc de la oră la oră.
Marți după-amiază, în capitala Libanului, o explozie uriașă a zguduit portul, urmată apoi de o a doua explozie, generând un imens nor de fum, potrivit imaginilor difuzate pe rețelele sociale la câteva minute de la producerea acestora.
Preşedintele libanez, Michel Aoun, a convocat marţi seară o „reuniune de urgenţă” a Consiliului Suprem de Apărare.
Miercuri, 5 august, a fost decretată zi de doliu național pentru victimele deflagrațiilor.