Un judecător din Thailanda s-a împușcat în piept în sala de tribunal, acuzând presiunile la care a fost supus în timpul procesului de crimă pe care îl judeca, scrie Guardian.
Khanakorn Pianchana a folosit un pistol pentru a se împușca în sala judecătoriei din orașul Yala, după ce a achitat cinci bărbați de acuzațiile de crimă, decizie luată din lipsă de dovezi. Judecătorul a fost dus la spital, unde a fost operat, iar viața sa se pare că nu este pusă în pericol, potrivit Hotnews.
Înainte de incident, într-o declarație distribuită masiv pe rețelele sociale, Khanakorn a spus că judecători de rang înalt au făcut presiuni asupra lui pentru a-i declara vinovați pe inculpați. Asta ar fi însemnat să condamne la moarte trei inculpați și la închisoare pe ceilalți doi.