Judecătorul Gabriel Apostol din Pitești și-a injectat benzină în venă într-o tentativă de suicid și a fost transportat la Spitalul Județean în stare foarte gravă, apoi transferat de urgență la Spitalul Floreasca din București, potrivit Jurnalul de Argeș.
Bărbatul era intubat şi ventilat mecanic, dar, din păcate, pentru el nu s-a mai putut face nimic.
La kilometrul 44 al autostrăzii spre București, paramedicii au demarat procedurile de resuscitare, dar fără rezultat.
În urmă cu 8 ani, magistratul a fost reclamat la Inspecția Judiciară pentru „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanți ai altor instituții”.
Într-un scandal monstru, judecătorul a amenințat și scuipat polițiști și angajași ai unui supermarket, iar pe unul dintre ei l-a lovit cu mașina, fără a opri apoi să vadă dacă a pățit ceva.
O altă reclamație se referea la „absenţa nemotivată de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului”.