Un indian a fost arestat pe Aeroportul Internațional Bangkok în timp ce era pe cale să se îmbarce într-un avion cu 17 animale vii în valize, au declarat, miercuri, ofițerii thailandezi pentru protecția animalelor sălbatice, relatează HotnEws, care citează AFP.
Animalele erau ascunse în coșuri de plastic, fiind descoperite în timpul unei verificări cu raze X a valizei. Și nu vorbim despre unul-două exemplare, ci despre opt marmosete (maimuțe mici sud-americane cu coadă lungă - n.r.), un fenec, un raton, trei iguane, două șopârle și doi pitoni albi.
Bărbatul în vârstă de 21 de ani a fost arestat pe loc de polițiștii care îl acuză de trafic de animale sălbatice.
Autoritățile au estimat valoarea de piață a animalor la aproximativ 2.700 de dolari.
Animalele găsite au fost predate medicilor veterinari pentru examinări.
La sfârșitul lunii iunie, două femei din India au fost arestate pe aeroport după ce în bagajele lor au fost găsite peste 100 de animale, între care 35 de țestoase și 50 de cameleoni.
Two Indian women were arrested at a Bangkok airport after more than 100 live animals were found in their luggage, Thai officials said, amid an uptick in wildlife trafficking as pandemic travel restrictions are relaxed worldwide. https://t.co/ekadByT2L7
— The Washington Post (@washingtonpost) June 29, 2022