Incendiul s-a produs pe strada Astrului din municipiul Brăila, iar la faţa locului au intervenit cinci autospeciale cu apă şi spumă, în sprijin venind şi o autospecială de stingere de la înălţime (autoscară), care aparţine Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă al SC VARD.
"În urma incendiului au fost afectate 5 locuinţe în suprafaţă de cca. 400 mp (o locuinţă din paiantă a fost distrusă în totalitate, celelalte 4 la nivelul acoperişurilor) şi 7 anexe gospodăreşti în suprafaţă de cca. 280 mp. Se lucrează la lichidarea şi înlăturarea efectelor negative ale incendiului", se arată în informarea transmisă de ISU Brăila.
O persoană a suferit arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare, fiind asistată medical de echipajul SMURD.
De asemenea, trei persoane au suferit atac de panică, fiind asistate de echipajul SAJ.
Un bărbat în vârstă de 81 de ani, persoana care a suferit arsurile amintite, a dat foc unor resturi în curtea gospodăriei sale şi a lăsat focul nesupravegheat.