În urmă cu 4 ani fostul deputat Petru Movilă a început o relație cu avocata Carmen Diaconu, deși era căsătorit cu o doctoriță din Iași. La momentul respectiv, avocata era vicepreşedinta filialei municipale a PMP, filiala care îl avea ca şef pe judeţ chiar pe Movilă.
Băieţelul a fost născut în anul 2019, dar tatăl nu l-a recunoscut. Carmen Diaconu preciza, pentru presa locală, că a avut o relaţie amoroasă cu fostul deputat timp de doi ani. Anul trecut, avocata a început demersurile necesare pentru stabilirea paternității, cerând chiar și un test ADN. În tot acest timp Movilă infirma paternitatea.
Testele ADN au dovedit că micuțul este fiul fostului deputat, iar Tribunalul Iași a decis că baietelul va purta numele tatălui. Petru Movită a fost obligat și să plătească taxele de judecată în valoare de peste 3000 lei. Sentinţa poate fi atacată cu apel în următoarele 30 de zile.
„E o problemă personală care nu aș vrea să fie subiect public. Ca city manager la Iași, am o activitate fără scandaluri. Voi respecta tot ce spune legea, nu voi intra în nicio polemică. S-au spus foarte multe neadevăruri. Viața mea privată este foare importantă. Nu discut subiectul. Este o situație incomodă, eu voi face tot ce legea va stabili. Viața mea nu este o telenovelă pe care să o vadă toată lumea. Voi fi un om responsabil, nu este un subiect care să îmi facă plăcere. Sunt un om cu bune și cu rele care poate a greșit, dar în viața mea publică am respectat legile țării”, a spus Petru Movilă la Realitatea PLUS.