Reprezentantii Aeroportului International Henri Coanda anunta masuri speciale impuse dupa ce sute de romani care s-au intors in noaptea de duminica spre luni din Marea Britanie s-au inghesuit fara a se tine cont de regulile de pastrare a distantei pentru evitarea imbolnavirii cu COVID-19.
Reprezentantii aeroportului spun ca in vederea informarii publicului asupra pericolului generat de coronavirus si asigurarii unei distante suficiente, de minimum 2 metri intre pasagerii care tranziteaza Aeroportul International Henri Coanda, au fost amplasate in intreg terminalul - in special in zonele unde se asteapta pentru diversele formalitati - diferite mijloace de informare.
”Acestea sunt: afise, marcaje cu text lipite pe pardoseala, clipuri video difuzate pe monitoare dedicate. Totodata, se transmit constant informatii prin sistemul de sonorizare, iar personalul aeroportuar comunica pasagerilor necesitatea pastrarii distantei.
Avand in vedere faptul ca, recent, declaratia pe proprie raspundere a tuturor pasagerilor care sosesc in tara trebuie verificata si avizata, sub semnatura, de personalul DSP, durata pentru controlul documentelor in zona frontierei a crescut substantial.
In aceste conditii, incepand de luni, in aeroport au fost dispuse masuri suplimentare, dupa cum urmeaza:
- In cazul sosirii a doua curse simultan, vor fi utilizate doua fluxuri de control diferite.
- In cazul suprapunerii a mai mult de doua curse la sosiri, pasagerii celei de-a treia curse (si ai urmatoarelor) vor astepta in avion eliberarea unui flux de control.
- Pe culoarul de sosiri, vor fi amplasate benzi de delimitare a liniilor de asteptare si va fi suplimentat personalul aeroportuar din zona.
- In urma discutiilor cu reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne, in aceeasi zona vor actiona si politisti de frontiera.
- Se va creste frecventa de difuzare a anunturilor audio.
Facem, totodata, apel la pasageri sa respecte semnificatia marcajelor si indicatiile transmise atat prin sistemul de sonorizare, cat si direct de catre personalul aflat in zona.
Tot luni, directorul operational al aeroportul Henri Coanda a fost suspendat din functie”, potrivit purtatorului de cuvant al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, Valentin Iordache.