Personalul penitenciarului a intervenit, de îndată, pentru stingerea incendiului, iar concomitent, a fost solicitat, prin apel la numărul unic de urgență 112, sprijinul unui echipaj de ambulanță și pompieri.
Precizăm că nu au fost afectate celelalte spații de cazare și nicio persoană custodiată sau vreun angajat nu au avut de suferit în urma evenimentului. Starea de sănătate a deținutului care a provocat incendiul este bună, însă pentru prevenirea oricăror alte incidente negative, acesta a fost transportat la un spital din rețeaua sanitară publică pentru efectuarea de investigații suplimentare.
La nivelul Penitenciarului Spital, a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate și a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili modul în care s-a produs incidentul.