Rareş s-a născut cu o formă rară de leucemie şi urma să facă un transplant medular, care l-ar fi putut ajuta să se vindece. Acum două săptămâni, însă, părinţii lui au hotărât să oprească tratamentul cu citostatice.
"De o lună am aflat de noua medicină germanică şi am început să vorbesc cu el în timp ce doarme", a scris mama copilului, într-un mesaj postat pe Facebook.
Medicul de la Institutul Fundeni din Bucureşti, care se ocupa de micuţ, a declarat că Rareş a fost ultima dată la spital luna trecută şi că este programat la control luna aceasta. Părinţii copilului nu l-au anunţat că vor să renunţe la tratament. Ei le-au cerut, însă, internauţilor să-şi dea cu părerea despre soarta propriului copil. Şocant este că una dintre persoanele care şi-au dat cu părerea susţine că "transplantul medular este o mare idioţenie" şi că leucemia "trece de la sine".
Dacă se va dovedi că viaţa bebeluşlui a fost pusă în pericol cu bună-ştiinţă, tinerii părinţi pot fi decăzuţi de instanţă din drepturile parentale.
Părinţii lui Rareş sunt căutaţi acum de angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru a da explicaţii.