Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitatea Petia, județul Suceava, a fost găsit mort de un vecin, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce în ultimele zile nu mai fusese văzut. Criminalul îi tăiase gâtul în mai multe locuri, iar înainte să plece, îi înfipsese cuțitul în ochi și îl lăsase acolo.
Judiciariștii IPJ Suceava au demarat o anchetă sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și au încercat să creioneze un cerc de suspecți, mai ales că din cercetări ar fi reieșit că anturajul bărbatului de 63 de ani era unul destul de redus.
Anchetatorii au audiat mai multe persoane și au realizat un cerc de suspecți, însă, până acum, nu au reușit să facă progrese în ce privește stabilirea unui suspect principal.
Mai mult, spun oamenii legii, modul de operare nu ar conduce la ipoteza unui conflict spontan. Polițiștii consideră că, cel mai probabil, asasinul a premeditat omorul și a încercat să-și pedepsească victima cât mai crunt.
Singurele probe pe care acesta le-ar fi lăsat în urma sa, ar fi chiar arma crimei, pe care autoritățile au expertizat-o deja din punct de vedere criminalistic.
În același timp, judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale au făcut cercetări la locul crimei două zile la rând, vineri și sâmbătă.
Conform monitorulsv.ro, bărbatul ucis locuia singur pentru că familia acestuia s-a mutat la Constanța de mai multă vreme. Acesta nu avea ocupație, trăia mai mult din ajutorul pe care îl primea de la primărie ori de la vecini și avea o casă sărăcăcioasă. Acesta a fi fost văzută ultima oară în viață joi, 11 noiembrie, când a plecat, spre casă, de la un bar din sat.