Corpul a fost "recuperat cu succes", dar încercările de a recupera resturile aeronavei au eşuat, a transmis AAIB într-o declaraţie. Operaţiunea a fost anulată din cauza "condiţiilor meteorologice nefavorabile", susţine agenţia.
Sala, în vârstă de 28 de ani, se deplasa de la Nantes, din nord-vestul Franţei, pe 21 ianuarie, pentru a-şi face debutul la echipa britanică, Cardiff City, când avionul a dispărut de pe radar deasupra Canalului Mânecii.
Epava avionului a fost găsită duminică după o căutare subacvatică finanţată privat.
Sala a fost de acord să se transfere la echipa galeză Cardiff City pentru o sumă de 15 milioane de lire sterline, de la clubul francez de Ligue 1, FC Nantes. Se crede că el şi pilotul au decedat, în timp ce avionul cu un singur motor de tip Piper Malibu s-a prăbuşit în mare.
Sursa: mediafax.ro