Incidentul s-a petrecut în timp ce copilul se afla acasă împreună cu mama sa, luni după-amiază. Femeia l-a adormit pe băiețel, după care l-a pus într-un coș special pentru copii. Ea a ieșit din casă pentru cinci minute, iar când s-a întors a observat că minorul avea în jurul gâtului cordonul cu care era fixat în coșuleț. Speriată, aceasta a îndepărtat imediat cordonul de la gâtul băiețelului și a sunat la 112.
La fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței, care l-a găsit pe copil în stop cardio respirator. În urma manevrelor efectuate de echipajul medical, minorul și-a recăpătat funcțiile vitale și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava. În acest caz au fost sesizați polițiștii dar și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.