Casa pentru Copii Ansaloni a ajuns în atenţia presei după mai multe incidente, printre care acela că o fată de 15 ani a rămas însărcinată.
O reprezentantă a DGASPC a declarat, la un post TV, că lucrările de renovare vor începe curând, dar nu se ştie când, şi nu au nicio legătură cu controalele demarate de autorităţi în toată ţara.
Întrebată de ce un centru închis pentru renovare este locuit acum de bebeluşi, consiliera ne-a asigurat că nu vor sta mult în acele condiţii. E doar o măsură temporară.
Ies la iveală detalii șocante în scandalul azilelor groazei. La Brăila, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială este cel ce îi învăța pe șefii căminelor private cum să mute bătrânii și persoanele cu dizabilități în alte centre chiar înaintea controalelor.
Scandalul azilelor groazei este departe de a se termina, iar în fiecare zi apar noi și noi detalii despre tratamentele inumane la care sunt supuși bătrânii sau copiii.