Khalid Albaih, ale cărui desene sunt folosite ca stindard de activiști politici și grupuri revoluționare din Yemen, Tunisia sau Sudan, spune, într-un editorial postat pe site-ul publicației Al Jazeera, că religia sau ideologia celor implicați în atacul de la Charlie Hebdo au fost doar pretexte pentru actul barbar.
"Cred că aveau de gând să creeze teroare și căutau un motiv; ar fi atacat altceva, dacă nu era Charlie Hebdo", spune caricaturistul sudanez.
Potrivit lui Khalid Albai, musulmanii obișnuiți sunt prinși la mijloc între societatea occidentală, care luptă pentru valorile ei, inclusiv libertatea de expresie, și extremiștii "islamiști":
"Musulmanii ies în pierdere, în oricare dintre scenarii. Li se cere mereu să își ceară scuze pentru crime pe care nu le-au comis și nu le-au încurajat. Și ei sunt printre victimele violenței extremiștilor. Cu toate astea, li se cere mereu să regrete în public crime care sunt comise în numele religiei lor. De partea cealaltă, extremiștii îi pun la zid pentru că refuză să subscrie la metodele lor, pe care le consideră singura cale de a apăra Islamul", mai scrie artistul arab.
"Condamn atacurile asupra redacției Charlie Hebdo, deși nu sunt de acord cu abordarea editorială a publicației, pe care am simțit-o adeseori ca jignitoare și rasistă. Cu toate astea, voi continua să susțin libertatea lor de exprimare", mai spune caricaturistul pe site-ul Al Jazeera.
"Libertatea de expresie este o armă puternică pe care eu nu am avut-o niciodată pe de-a-ntregul, dar le doresc celor care chiar o au să înceteze să o considere ca de la sine înțeleasă. În schimb, ar trebui să își pună întrebările juste - întrebările care trebuie puse și nu cele acuzatoare care alimentează stereotipurile care s-au înrădăcinat adânc în media mainstream. Opera acestor artiști liberi trebuie să creeze punți peste prăpastie, nu să adâncească prăpastia. Textul integral aici.