Într-o zi, s-a jucat cu el și i-a dat de mâncare, însă a observat că după aceea câinele a început să petreacă tot mai mult timp în fața hotelului.
Povestea s-a repetat de fiecare dată când stewardesa ateriza în Argentina și era cazată la acel hotel. Pentru că i se făcuse milă de noul ei ”prieten” și, după cum chiar ea povestește, plângea de fiecare dată când trebuia să se întoarcă în avion pentru a zbura înapoi spre Germania, femeia a cerut ajutorul unui ONG local pentru a-i găsi stăpâni patrupedului.
N-a durat mult și câinele a fost adoptat. Spre uimirea ei, însă, patrupedul a evadat a doua zi din casa stăpânilor și a fugit înapoi la hotel, unde a așteptat-o până când cursa ei a ajuns iar în Argentina. Acela a fost momentul în care a decis să-l adopte chiar ea, cu toate că asta însemna să-l ia cu ea în Germania, unde mai avea un câine, conform thedodo.com.